September 25, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Joe Biden le vorbește americanilor, la 20 de ani de la atentatele care au schimbat lumea

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 39 Second

Preşedintele SUA, Joe Biden, a lansat un apel americanilor la unitate, “forţa noastră cea mai mare”, într-un mesaj video publicat vineri, în ajunul împlinirii a douăzeci de ani de la atentatele de la 11 septembrie, notează AFP.

“Este pentru mine învăţătura principală din (evenimentele de la) 11 septembrie. Aceea că, atunci când suntem cei mai vulnerabili, unitatea este forţa noastră cea mai mare”, a declarat preşedintele american, filmat la Casa Albă, într-un mesaj de aproximativ şase minute.

 

Joe Biden şi soţia sa, Jill, merg sâmbătă în cele trei locuri emblematice ale atentatelor de la 11 septembrie 2001: la New York, la sediul Pentagonului şi în statul Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de jihadişti în urmă cu douăzeci de ani.

Dar nu este prevăzut ca preşedintele, foarte criticat pentru modul în care a gestionat retragerea din Afganistan şi care se confruntă cu dificultăţi în lupta pentru a stopa pandemia de COVID-19, să ia cuvântul în public în cursul ceremoniilor prevăzute.

“Unitatea nu înseamnă că trebuie să credem cu toţii acelaşi lucru, dar este esenţial să ne respectăm reciproc şi să avem încredere unul în celălalt”, a mai spus Joe Biden în mesajul său video către o Americă profund divizată.

„Îi onorăm pe toţi cei care şi-au riscat şi şi-au dat viaţa în minutele, orele, lunile şi anii de după”, a spus Biden despre lucrătorii din serviciile de urgenţă care au răspuns atunci.

Evenimente de comemorare vor avea loc sâmbătă.

„Nu contează cât timp a trecut, aceste comemorări aduc îmapoi tot ce este mai dureros ca şi când tocmai ai fi primit vestea în urmă cu câteva secunde”, a mai spus preşedintele.

El a vorbit şi despre „forţele întunecate” ale naturii umane – „teama şi furia, ranchiuna şi violenţa împotriva americanilor musulmani” care au urmat atacurilor – şi a spus că unitatea a rămas „cea mai mare putere” a Statelor Unite.

„Am învăţat că unitatea este singurul lucru care nu trebuie să se rupă vreodată”..Vezi VIDEO aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).