October 23, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Abuzuri sexuale și bătăi în teatrul din Constanța

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 37 Second

Angajaţi ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ Constanţa acuză conducerea instituţiei într-un memoriu adresat ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, de umilinţe, certuri, abuzuri sexuale, jigniri şi de creearea unui mediu toxic.

Potrivit mesajului transmis News.ro, “mai mulţi dintre foştii angajaţi sau colaboratori ai instituţiei susţin cele semnalate de noi, prin dovezi, unele fiind depuse la comisia corpului de control care a fost prezentă în instituţie pentru două zile, respectiv pe 18 şi 19 august. Printre semnatarii memoriului se află şi domnul Ştefan Răuţ, cel care a fost bătut de către domnul Horaţiu Cherecheş în pauza unui spectacol pe motiv că a intrat cu masca în scenă. În acest sens, domnul Ştefan Răuţ a făcut plângere la Poliţie, unde s-a întocmit un dosar penal pe numele coregrafului Horaţiu Cherecheş”.

Semnatarii acestui memoriu precizează şi că managerul Daniela Vlădescu şi şefa direcţiei de balet din cadrul instituţiei, Monica Cherecheş, cosmetizează situaţia din instituţie.

“Nu ne mai este frică nici măcar de ameninţările domnului Cherecheş, care de fiecare dată când nu reuşea să rezolve ceva cu ameninţările, ne aducea aminte că fratele dumnealui lucrează la Ministerul Culturii şi că el poate să facă orice şi să rezolve ce vor ei. Probabil de aceea doamna Daniela Vlădescu îl protejează şi la ora actuală, folosindu-se de influenţele fratelui. Aşa cum este relatat şi în memoriu, mai multe colege au trecut prin situaţii umilitoare, ce cu greu pot fi descrise în cuvinte. Vorbim despre fapte cu caracter penal, traumatizante. Una dintre colege, V. E., ani de zile, a fost ameninţată de domnul Horaţiu Cherecheş că va fi dată afară cu ajutorul avocatului Puiu Haşoti. Zilnic o ameninţa, iar colegii ieşiti la pensie O.G, M.S pot confirma acest fapt. „Dacă nu făceai ca ei, erai clar împotriva lor!“, sunt declaraţii ale unor persoane care au fost determinate să plece din teatru, pentru că nu le mai era dat să danseze”.,…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).