December 2, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Ursul Arthur și Geoană, vânați de SIE!

0 0
3 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 20 Second

După ce am dezvăluit și ne-am asumat ”lovitura” în care titram ”NATO i-a retras avizul de securitate lui Geoană”, propaganda operativă a sărit să îndeplinească ingrata misiune a respectării ordinului pe unitate transmis prin intermediul sepepistului Dragoș Dumitru. Ofițerul detașat de Serviciul de Protecție și Pază la NATO fiind legendat imediat de Radu Tudor drept un ”înalt oficial NATO” care ar fi dezmințit, la miez de noapte, problemele birocratice cu care s-ar confrunta secretarul general adjunct.

Numai că ”sursa NATO”, în fapt nimeni altul decât chiar aghiotantul ”Prostovanului” s-a dovedit un spepeist luminat – poate și educației SIE venită din partea tatălui – și nu a mai intrat și în ”mocirla” prin care propaganda a contraatacat apoi. Prezentându-l pe Mircea Geoană drept viitorul prezidențiabil al PSD-ului. De fapt,  un fel de Dăncilă pentru Kovesi, dacă ”stăpânii coloniei” nu vor încălca până în 2024 blatul diplomatic făcut pentru împărțirea sferelor de influență asupra tot mai slăbitului stat român. Numai că reluăm și acum informația prezentată exact în urmă cu un an…

Îi retrag avizul ”security clearance”!

”NATO a început complicata procedură de retragere a avizului „security clearance” pentru secretarul general adjunct Mircea Geoană. Ceea ce înseamnă implicit că se va respecta cutuma ca acesta să participe la tot mai puține întâlniri cu adevărat importante la nivel geo-strategic, în care să mai reprezinte Alianța Nord Atlantică. Mai ales că pandemia oferă pretextul ideal pentru  a se pune batista întâlnirilor on-line pe ”țambalul” acestui scandal mocnit. Dar mai ales pentru că, vorbind de chiar „numărul doi” al celei mai influente alianțe militare a lumii, oficialii NATO – cei adevărați, nu fostul ofițer SDI al SPP-ului, Dragoș Dumitru – vor prefera spălarea rufelor murdare în familie. Cea mai probabilă cale aleasă pentru a fi urmată fiind cea a unei retrageri din motive personale a celui aflat deja în plină procedură de reverificare.

Lui Iohannis era să îi iasă pe nas decorația primită de la vânătorii ursului Arthur

Numai că lunile au trecut una după alta și adevărații șefi ai NATO și-au cam dat seama cât pot conta pe promisiunile lui Geoană că va rezolva această sensibilă problemă ca un adevărat bărbat de stat. Numai că acesta a tot cerut tot felul de sinecuri la diverse organisme internaționale, apoi se răzgândește, trăgând astfel de timp într-un mod deja jenant. Iar după ce ”obrăznicia” de a solicita a mai fi lăsat pe funcție până ce își aranjează apele pentru prezidențiabilele din România – unele care au loc peste trei ani! – soarta sa a fost pecteluită. Astfel că de la Bruxelles s-a solicitat un discret sprijin pentru accelerearea retragerii ”de bună voie și nesilit de nimeni” a lui Geoană. Sau barem ridicarea la fileul diplomatic a pretextului necesar ”ejectării” acestuia de la vârful NATO…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).