September 25, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Gavriș nu a luat testarea psihologică pentru Poliția Capitalei!

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 54 Second

Cel puțin stranii ”fumigenele” aruncate asupra concursului aflat în plină organizare pentru ocuparea funcției de șef al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Mai ales că, de ceva vreme, mult încercata Poliție a Capitalei tot a fost supusă unui consecvent atac concentric… Presiunea nescăzând, iată, nici măcar în aceste zile.

De ce nu s-o fi prezentat Radu Gavriș la testarea psihologică…?
Când sunt aruncate ”pe piața liberă” tot felul de nume de ”câștigători din umbră”. Și asta chiar și după ce procedurile legale au fost deja declanșate iar ”favoriții” nici măcar nu ar mai avea cum să se înscrie în cursă pentru desemnarea câștigătorului final. Concursul fiind programat pentru data de 4 august. Iar testarea psihologică obligatorie a avut deja loc, pe 22 iulie. Atunci când, de altfel, s-a înregistrat și o surpriză de zile mari. Unul din numele grele înscrise la concurs neluând această testare altfel obligatorie, pentru că nu s-a mai prezentat!

La un pas de secretar de stat!
Hulit de unii și adulat de alții, comisarul șef este totuși un nume care cântărește greu în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Mai ales că ”șeful de la Omoruri”, așa cum este mai cunoscut Radu Gavriș a fost mereu o prezență vocală. Și aflat în permanente ”lupte de gherilă” cu conducerile care s-au perindat la conducerea Ministerului de Interne. Ceea ce a făcut și mai șocantă varianta de lucru prin care USR – PLUS urma să îl impună partenerilor de guvernare drept secretar de stat în cadrul MAI! Și asta în ciuda opoziției furibunde a celorlalte structuri de Poliție, care l-au acuzat constant pe comisarul șef Radu Gavriș că ar fi transformat Serviciul Omoruri într-un adevărat ”stat în stat”, oamenii acestuia bucurându-se inclusiv de privilegii financiare precum cele ale acordării unor sporuri ilegale. Numai că, în urma scandalului ”șprițului” de la ”Hanul Manuc”, Radu Gavriș nu a mai ajuns secretar de stat. Ceea ce nu a făcut decât să fie cotată și mai abitir înverșunarea acestuia de a își lua revanșa la concursul organizat pentru șefia Poliției Capitalei, cea pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Așa că era aboslut normal că Gavriș s-a înscris la concurs! Dar iată că nu s-a mai prezentat și la testarea psihologică…

Sursa: national.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).