iunie 24, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

UMILINȚĂ pentru România, după un an și 8 luni de guvernare de dreapta: Comisia Europeană anunță MENȚINEREA MCV

0 0
3 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 58 Second

Florin Cîțu se lăuda că MCV va fi ridicat, dar Bruxellesul are o altă variantă! Comisia Europeană va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea obiectivelor de referinţă şi, în paralel, va continua să colaboreze cu România, aşa cum colaborează şi cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept, indică CE în raportul privind evoluţia situaţiei din România în materie de reformă a sistemului judiciar şi luptă împotriva corupţiei, în contextul angajamentelor asumate de aceasta în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV).

Potrivit documentului, care a fost adoptat marţi, de la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendinţă pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referinţă ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei şi remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. ” Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esenţială pentru procesul de reformă şi pentru ca România să încheie procesul MCV”, menţionează CE.

Comunicatul Comisiei Europene:

”Comisia Europeană a adoptat astăzi cel mai recent raport al său privind evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de aceasta în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Raportul adoptat astăzi face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 până în prezent și evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV.

De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.

Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură. Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.

Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.

Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens.”, anunță CE.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).