iunie 13, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

MApN anunţă repatrierea unui nou contingent: După 19 ani, militarii români se retrag din Afganistan

0 0
1 min read
0 0
Read Time:56 Second

Aproape jumătate din militarii români din teatrul de operații din Afganistan au fost repatriați, după ce sâmbătă a ajuns în țară al treilea contingent, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit MApN, repatrierea celui de-al treilea eșalon din teatrul de operații din Afganistan a avut loc sâmbătă la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

Militarii au executat misiuni specifice de protecția forței și misiuni de consiliere/instruire în cadrul misiunii NATO, Resolute Support.

„Armata României acționează sincronizat cu partenerii de coaliție NATO, până la acest moment repatriind aproximativ 50% din contingentul național participant la această importantă misiune a NATO”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MApN.

Ministerul a început în 1 mai procesul de retragere a militarilor români din Afganistan.

Potrivit reprezentanților ministerului, din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).