mai 9, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Românii au LUAT CU ASALT granițele, de Paști: traficul a atins un nivel RECORD față de anul trecut

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 17 Second

În perioada Sărbătorilor Pascale a fost înregistrată o creştere de peste trei ori a tranzitului de persoane şi autoturisme la frontieră, comparativ cu anul trecut, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

„În ceea ce priveşte situaţia la graniţă, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire. Comparativ cu anul trecut a fost înregistrată o creştere semnificativă a tranzitului de persoane şi de turisme, respectiv de trei ori. Cea mai tranzitată frontieră a fost în continuare cea cu Ungaria, unde în ultimele trei zile au efectuat formalităţile aproximativ 64.000 de persoane, cu peste 30.000 de mijloace de transport”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI, în cadrul unei declaraţii de presă.

Monica Dajbog a menţionat că în această minivacanţă au fost mobilizaţi zilnic peste 26.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră şi piloţi ai MAI, iar infracţionalitatea cu violenţă înregistrată în perioada 30 aprilie-2 mai a urmat trendul descendent din ultimii patru ani.

„Infracţionalitatea cu violenţă înregistrată în perioada 30 aprilie-2 mai a continuat trendul descendent al ultimilor patru ani. La fel s-a întâmplat şi în cazul accidentelor rutiere grave, numărul acestora fiind în scădere faţă de ultimii ani. Menţionez că pompierii şi echipajele SMURD au desfăşurat peste 4.000 de intervenţii, în peste 80% din cazuri fiind vorba despre acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, a declarat aceasta….citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).