mai 9, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Claudiu Târziu (AUR) acuză o ‘exterminare’: Ne confruntăm cu o accelerare a ‘revoluției’ (neo-)marxiste, iar lumea veche este amenințată cu extincția

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 13 Second

Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. El denunță o persecuție din partea neomarxiștilor, lumea creștină fiind amenințată cu extincția.

„Iisus Hristos S-a întrupat pentru a aduce o Lege nouă, adică o nouă ordine a lumii. A vizat, deci, o revoluție, în sens etimologic: să restaureze omul, să-l readucă la condiția lui inițială de fiu al lui Dumnezeu, de care singur s-a îndepărtat.

Degeaba zic unii că Mîntuitorul a fost crucificat pentru că nu a promis revoluție – ceea ce așteptau evreii. Ba tocmai de aceea a fost răstignit, că a adus revoluția! Numai că fariseii și cărturarii au confundat-o cu o erezie, iar poporul – cu o încăierare politică.

Așadar, cu Legea divină în minte și modelul hristic în inimă, fiecare dintre noi este chemat la o revoluție personală. Prin comparație cu această misiune, oricare alta devine irelevantă.

Totuși, omul este o ființă socială și nu poate rămîne indiferent la destinul comunității. Așa încît, cînd societatea nu doar că nu mai respectă Legea și că disprețuiește Modelul, dar face legi contra Legii și prigonește Modelul, atunci omul creștin are obligația să se opună acestui ”progres” (greșit numit ”revoluție”), printr-o nouă revoluție la nivel comunitar. Pentru că într-un mediu total viciat numai sfinții ar mai putea rămîne necorupți. Și chiar dacă toți avem vocația sfințeniei, nu toți avem puterea sfinților. Cei mai mulți avem nevoie de puncte de sprijin pământești în haosul acestei lumi….citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).