mai 11, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Bărbat găsit beat la volan, încătușat de polițiștii argeșeni după ce a devenit agresiv

0 0
2 min read
0 0
Read Time:59 Second

În ziua de 30 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un polițist local din cadrul Poliției Locale Mărăcineni, cu privire la faptul că pe o stradă de pe raza comunei Mărăcineni, a identificat un bărbat care se afla la volanul unui autoturism, având în mână o sticlă ce pare a fi cu băutură alcoolică, iar cel în cauză nu răspunde, părând a fi inconștient.

 

La fața locului s-au deplasat patrule mixte, formate din doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov și doi jandarmi argeșeni, care au fost amenințați de către bărbatul în cauză, care a devenit agresiv.

 

Bărbatul în cauză a fost imobilizat, iar cu ocazia activităților ulterioare, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea probelor biologice de sânge.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz de recoltare a probelor biologice, conform art. 337 din Codul Penal.

 

De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, conform art. 257 din Codul Penal.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).