mai 11, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Ungaria a încheiat acorduri cu Serbia și Muntenegru pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare anti-COVID

0 0
1 min read
0 0
Read Time:51 Second

Ungaria, singura țară UE care a folosit vaccinurile din China și Rusia, neautorizate pe piața europeană, a încheiat joi acorduri cu Serbia şi Muntenegru, două țări care nu sunt în Uniunea Europeană, pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.

Astfel, posesorii certificatelor de vaccinare vor putea călători începând de vineri între Ungaria şi aceste două ţări, transmite agenţia MTI, preluată de Agerpres.

Cu aproape patru milioane de persoane imunizate, dintr-o populaţie de circa zece milioane, „Ungaria a făcut un nou pas către normalitate, prin acorduri cu anumite ţări pentru a permite călătoriile fără obligaţia izolării sau a testării”, a scris ministrul Peter Szijjarto pe Facebook.

Ungaria poartă discuţii pentru acorduri similare cu Grecia şi Israel, a mai anunţat Szijjarto.

La rândul său, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat, potrivit Reuters, că Ungaria va căuta să încheie astfel de acorduri cu orice ţară deschisă ideii de recunoaştere reciprocă a certificatelor de vaccinare….citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).