mai 6, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Poliția Română: Peste 900 de persoane date în urmărire naţională au fost găsite de la începutul acestui an

0 0
1 min read
0 0
Read Time:50 Second

Peste 900 de persoane urmărite la nivel naţional au fost găsite de poliţişti, de la începutul anului şi până în prezent, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, relatează News.ro.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 1 ianuarie – 27 aprilie, în urma activităţilor de căutare desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigaţii Criminale, au fost depistate 909 persoane urmărite la nivel naţional.

Dintre persoanele urmărite, 729 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 80 aveau mandate de arestare preventivă, iar 68 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare.

Alte 28 de persoane erau urmărite în temeiul unor sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate, iar 4 persoane erau urmărite prin Biroul Naţional Interpol.

De asemenea, în perioada ianuarie – aprilie, poliţiştii de investigaţii criminale au soluţionat 3.016 cazuri de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 1.807 minori…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).