mai 9, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Crângurile a fost reținut de polițiști după ce a tâlhărit un bărbat din Argeș! Suma: 10.000 de euro!

0 0
1 min read
0 0
Read Time:50 Second

În ziua de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au reținut un bărbat de 44 de ani, din comuna Crângurile, județul Dâmbovița.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 24 iunie 2020, pe fondul unor neînțelegeri privind vânzarea-cumpărarea unui autoturism, cel în cauză ar fi deposedat prin violență pe un bărbat de 37 de ani, din Rucăr, de suma de 10.000 de euro, în timp ce se aflau în parcarea unui centru comercial de pe raza municipiului Pitești.

În ziua de 28 aprilie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Dâmbovița, a fost pus în aplicare un mandat de aducere privind pe bărbatul de 44 de ani, iar după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).