mai 9, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Două accidente rutiere au avut loc, în această după-amiază, pe drumurile din județul Giurgiu

0 0
1 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 1 Second

Primul s-a produs pe DN5, pe raza localității Uzunu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Giurgiu, fiind implicat un taxi, care a fost găsit răsturnat pe partea carosabilă.

Conducătorul auto și o pasageră s-au autoevacuat. Pompierii au asigurat măsurile PSI.

 

Cel de-al doilea accident a avut loc la intersecția DJ 601 cu DJ 412 C. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În eveniment au fost implicate un microbuz, în care se aflau cinci persoane și un autoturism în care erau două persoane. Un copil, în vârstă de doi ani și jumătate și mama acestuia au fost preluați de echipajul SMURD și transportați la un spital din București.

Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au îndepărtat elementele de caroserie și urmele de lubrifianți de pe partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

 

Amble cazuri au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).