mai 9, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Consens politic în Parlament: Agresorii vor purta brățări electronice la picior

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 13 Second

Toate partidele parlamentare au anunțat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că vor vota proiectul de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. Legea va intra miercuri în plen la sesiunea de vot final.

Fost judecător CCR, Simona-Maya Teodoriu, actual deputat PSD, a spus că social-democrații susțin proiectul de lege. „E o dovadă că nu facem opoziție oarbă”, a explicat aceasta. Teodoroiu a menționat că fără finanțare asigurată de Guvern pentru implementarea legii, undeva la 3,5 milioane de euro faza pilot, legea nu va putea fi aplicată.

De la USR PLUS, deputata Oana Murariu a spus că este nevoie de brătări electronice pentru că se înregistrează o creștere a violenței domestice, ordinele de protecție nu se respectă, iar prin această lege autoritățile vor fi alertate automat când agresorul se apropie de victimă. Dispozitivele vor fi montate la picior, nu la mână, a precizat aceasta.

„Vom asigura integritatea fizica a celor care ne sunt apropiati”, a spus si deputatul PNL Ioan Cupșa. „Vom face ‘cadou’ bratari persoanelor condamnate, infractorilor”, a adăugat liberalul.

UDMR și AUR au anunțat și ele că vor vota proiectul.

Potrivit legii, operaționalizarea sistemului electronic de supraveghere se va face cel mai târziu la data de 01 martie 2022.

Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare sau execuțional penale se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).