mai 11, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Gabriela Firea, senator PSD: ‘A plecat Diamantul Pur. Iohannis a tăcut complice!’

0 0
2 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 4 Second

Senatoarea PSD Gabriela Firea susține că Guvernul este obligat să nominalizeze un profesionist în funcția de ministru al Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu.

„A plecat “Diamantul Pur”, vine tatăl diamantului! A plecat și doamna secretar de stat ruptă de realitate! Să sperăm că vor numi un om normal, competent, uman! Vai de bolnavi! Vai de medici! Vai de noi!

Revocarea lui Vlad Voiculescu a venit mult prea târziu pentru mulți români care și-au pierdut viața sau și-au distrus sănătatea!

Sunt 4 luni în care au ars spitale, în care morții de COVID au fost batjocoriți, în care bolnavii în stare gravă au fost evacuați din spital în miez de noapte, în care pacienții au murit cu zile din cauza avariilor de la instalațiile cu oxigen.

4 luni în care Iohannis a tăcut complice, iar Cîțu și întreaga Coaliție a Austerității au protejat acest ministru catastrofă!

PNL, USR+ și UDMR sunt obligați să nominalizeze un profesionist care știe să repare dezastrul produs de Voiculescu și care știe ce trebuie făcut pentru a depăși această criză sanitară”, a spus Gabriela Firea , pe pagina ei de Facebook.

Premierul Florin Cîțu i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.

Potrivit lui Cîțu, interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății.

„Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, anunță premierul.

Ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.

Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).