aprilie 15, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Ce nereguli au fost găsite la Spitalul Witting: Conducerea a sfidat legea

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 10 Second

Echipa de control a Ministerului Transporturilor a constatat, în urma controlului făcut la Spitalul Witting, că managerul unităţii medicale nu a monitorizat şi nu a raportat indicatorii de performanţă ai spitalului, nu a organizat, în perioada 2019-2020, concursuri pentru funcţiile de şef de secţie, iar proiectul de buget a fost întocmit fără a se realiza fundamentarea indicatorilor de venituri şi cheltuieli pe baza propunerilor formulate de conducătorii secţiilor şi compartimentelor, scrie News.ro.

O echipă de control din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a făcut un control tematic la Spitalul Clinic Căi Ferate nr.1 Witting Bucureşti, o sinteză a raportului întocmit în urma acestei acţiuni fiind făcută publică joi, de Ministerul Transporturilor.

Astfel, s-a constatat că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al spitalului nu corespunde structurii organizatorice aprobate prin OMT nr.1120/13.10.2015, ultima variantă a acestuia fiind aprobată prin OMT nr. 837/06.07.2015.

„Conducerile succesive ale spitalului nu au întreprins demersurile necesare în vederea actualizării ROF-ului prin completarea atribuţiilor specifice fiecărui compartiment precum şi a relaţiilor funcţionale dintre compartimente. De asemenea, ultima versiune aprobată a structurii organizatorice a Spitalului nu are avizul Ministerului Sănătăţii considerându-se suficiente prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.1577/22.12.2014”, se arată în document, care precizează că acest ordin se referea la acordarea statutului de „clinic” pentru secţia ORL şi nu la aprobarea structurii organizatorice.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).