aprilie 14, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Vladimir Putin, mesaj pentru ruși după ce s-a vaccinat anti-Covid-19

0 0
1 min read
0 0
Read Time:55 Second

Preşedintele Vladimir Putin i-a îndemnat pe ruşi să se vaccineze împotriva COVID-19, la mai puţin de o săptămână după ce liderul de la Kremlin s-a vaccinat şi el împotriva coronavirului. 

„Dacă o persoană vrea să se simtă în siguranţă, să nu se îmbolnăvească sau să nu rămână cu sechele după îmbolnăvire, atunci este de preferat să se vaccineze, bineînţeles.”, a declarat Vladimir Putin, cu prilejul unui interviu difuzat de televiziunea publică.

Apelul a fost lansat în contextul în care campania de vaccinare din Rusia avansează într-un ritm lent, la aproape patru luni de la punerea în circulaţie a vaccinului Sputnik V.

Vladimir Putin, în vârstă de 68 de ani, s-a vaccinat marţi, 22 martie, împotriva COVID-19 într-un cadru privat, departe de camerele de vederi. Anterior, Putin precizase că nu doreşte să se vaccineze public deoarece nu vrea să facă pe maimuţa.

Liderul de la Kremlin a refuzat să dezvăluie cu care dintre cele trei vaccinuri produse în Rusia a fost imunizat, lăudându-le eficacitatea care, din punctul său de vedere, este echivalentă, scrie Agerpres.

sursa: dcnews.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).