aprilie 10, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Sindicaliștii anunță că Ministerul Transporturilor a acceptat negocieri

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 7 Second

Un reprezentant al protestatarilor din metrou a anunțat, vineri, că s-a ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor.

„În primul rând e regretabil că a trebuit ca salariaţii metroului să facă o formă de protest de un asemenea nivel ca să putem regăsi în cadrul Minisrerului o formă de dialog social normal. Vom mai merge la Piaţa Unirii vom anunţa salariaţii de ce am obţinut aici şi imediat vom elibera. Nu cred că se va mai lua pentru că trebuiesc verificări şi nu are rost să consumăm energie degeaba. În sfârşit domnul Drulă a recunoscut că negocierile trebuie făcute cu liderul sindicatului de metrou. Am stabilit ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi pentru a discuta toate problemele. Prima, deficitul mare de personal, tot scandalul a plecat de la disponibilizarea masiva, deficitul a ajuns numai săptămana asta la 1.200 de oameni, înseamnă deficit de 25%. Ajunsesem în poziţia în care să ne fie frică să ne mai facem treaba din lipsa fondurilor sau personalului şi să nu ajungem, Doamne fereşte, la puşcărie sau unii să murim Prima greseala a lui Drula si a premierului Citu e ca au facut o lege a bugetului care blocheaza activitatea Metrorex. Sa nu ni se micsoreze salariile pentru ca este un drept castigat si s-au scumpit benzina, painea”, a declarat reprezentantul sindicatului…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).