aprilie 14, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Sute de controale și zeci de percheziții privitoare la regimul armelor și munițiilor

0 0
2 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 0 Second

ACȚIUNE DE PREVENIRE A EVENIMENTELOR LA REGIMUL ARMELOR

ȘI MUNIȚIILOR

 

Sute de controale și zeci de percheziții au fost desfășurate, ieri, de politiști  în cadrul acțiunii „CHECKPOINT”, desfășurată la nivel național, în urma căreia au fost indisponibilizate arme, muniție deținută ilegal și trofee de vânătoare.

 

Ieri, 23 martie a.c., sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a fost desfășurată o acțiunea pentru prevenirea producerii evenimentelor la regimul armelor și al munițiilor.

 

Acțiunea a vizat două paliere: activități operative privind punerea în aplicare a unor mandate de percheziție domiciliară instrumentate de către structurile arme, explozivi și substanțe periculoase și activități preventive ce au constat în efectuarea de controale privind modul de asigurare a securității armelor deținute de către deținătorii legali.

 

Astfel, au fost puse în aplicare 23 de mandate de percheziție domiciliară, privind săvârșirea de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, în urma cărora au fost indisponibilizate 8 arme deținute legal și 10 arme deținute ilegal (8 neletale și 2 letale).

 

De asemenea, au fost indisponibilizate 1.440 de bucăți de muniție deținută ilegal, dintre care 38 de cartușe confecționate artizanal, 121 de trofee de vânătoare, componente esențiale destinate armelor, 3 dispozitive de sertizare a cartușelor, capse de inițiere, tuburi cartușe cu capse de inițiere integrate, încărcătură de azvârlire, 6 capcane metalice, 50 de bucăți de pachete țigări provenite din contrabandă, 3 kilograme de articole pirotehnice și lunete, lanterne prevăzute cu dispozitiv de montare pe arme.

 

Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au efectuat peste 435 de controale privind modul de asigurare a securității armelor deținute, de către deținătorii autorizați, fiind verificate peste 622 arme deținute legal.

 

În acest context, au fost constatate 63 de situații privind încălcarea dispozițiilor legale, fiind aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.000 de lei. De asemenea, au fost dispuse 35 de măsuri administrative de anulare a dreptului de deținere, de port și de folosire a armelor supuse autorizării, precum și măsura complementară a confiscării armelor cu privire la 11 arme deținute legal.

 

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 17 infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, 2 infracțiuni prevăzute și pedepsite de O.U.G. 195/2005, privind protecția mediului, o infracțiune de înșelăciune și o infracțiune de uz de fals, fiind indisponibilizate 14 arme letale, 9 arme neletale, 543 de bucăți de muniție și 54 de tone de azotat (îngrășământ chimic).

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).