MUNCA este grea! Un tânăr a fost prins de polițiști după ce a spart o casă de vacanță!
1 min read
În data de 03 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Merei, împreună cu polițiști din cadrul Postului de poliție Breaza au identificat principalul bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuință aflată pe raza localității Breaza.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi, 03 februarie a.c., de către proprietarul imobilului în vârstă de 53 de ani, ce domiciliază în București.
În urma activităților specifice desfășurate și cu ajutorul câinelui de urmă, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 28 de ani, bănuit de săvârșirea faptei.
În noaptea 02/03 februarie a.c., bănuitul ar fi profitat de faptul că imobilul nu este locuit, având destinația de casă de vacanță, a pătruns pe o fereastră și ar fi sustras o cameră video.
Față de bărbatul de 28 de ani a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, iar polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.