ianuarie 24, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

ANALIZĂ SURPRIZELE ABSOLUTE produse de pandemia de coronavirus pe piața economică din România

0 0
7 min read
0 0
Read Time:7 Minute, 34 Second
pandemie
Criza generată de pandemia de COVID-19 nu marchează doar anul 2020, ci îşi lasă amprenta pe un întreg deceniu care se încheie, dar şi pe primii ani din perioada ce vine, comentează Ziarul Financiar, care face un scurt bilanț al anului economic 2020.

Pentru 51 din 85 de sectoare din economia românească dinamica businessului a fost negativă în prima jumătate a anului, dar managerii vorbesc şi despre oportunităţi, despre accelerarea unor procese, despre mai multă unitate în business, conform Mediafax.

Pandemia de COVID-19

Anul 2020 a fost marcat de pande­mia de COVID-19, de criza sanitară fără precedent, de zbucium pentru economie, pentru manageri, antre­pre­nori, companii şi angajaţi. Un an greu, plin de incer­titudine, cu reaşezări rapide şi decizii care influenţează nu doar jobul, ci şi viaţa a zeci de mii de angajaţi, aşa a arătat 2020 pentru liderii din businessul românesc. Antrepre­nori, manageri, consultanţi, avocaţi, toţi s-au aflat în faţa unui an în care deciziile au fost luate rapid, iar con­se­cinţele nu sunt pentru un an, ci pentru mulţi ani de acum înainte.

Dobânda-cheie a BNR a ajuns la minimul istoric de 1,5%

BNR a redus dobânda de politică mo­netară de trei ori în prima jumătate a anu­lui 2020 pentru a calma tensiunile financiare aduse de coronavirus. Prima ajustare a fost operată de către BNR în luna martie 2020, când dobânda de po­litică monetară a scăzut de la 2,5%, la 2% pe an. Ulterior, la finalul lunii mai 2020, dobânda de politică monetară a fost redusă cu 0,25 puncte procentuale pâ­nă la 1,75% pe an, iar în luna august 2020, dobânda a ajuns la minimul istoric de 1,5% pe an. De atunci, BNR a men­ţinut acest nivel al dobânzii.

Prima tranzacţie de 1 mld. euro din ultimii 12 ani

Pe final de octombrie, după aproape un an şi jumătate de discuţii şi ne­gocieri, gru­pul ceh CEZ, activ în do­meniul ener­giei, a anunţat că şi-a vân­dut opera­ţiunile lo­cale către MIRA, un fond care ad­mi­nis­trează active de 129 de miliarde de dolari la ni­vel global, cât aproape jumătate din PIB-ul Româ­niei. Tranzacţia, estimată la peste 1 mld. euro, este al patrulea cel mai ma­re deal din istoria pieţei locale de M&A.

Curs stabil, rămas sub pragul de 5 lei/euro

Moneda naţională a înregistrat de-a lun­gul anului 2020 fluctuaţii cu tendinţe de creştere, mai ales din mo­mentul în care pandemia de COVID-19 s-a extins la nivel internaţional. Pragul psihologic de 4,8 lei/euro a fost depăşit în premieră pe data de 21 fe­bruarie 2020, iar pre­siu­nile de depre­ciere au continuat şi în luna mar­tie. La finalul lunii noiembrie, mone­da naţio­nală a ajuns la 4,8735 lei/euro, în­sem­nând o creştere cu 2% comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului 2019. Cu toa­te acestea, cursul leu/euro a fost mai puţin volatil comparativ cu al altor mo­ne­de din regiune.

Promovarea Bursei româneşti

Bursa românească a fost pro­mo­vată ofi­cial în toamna anului 2020 de la sta­tutul de piaţă de frontieră la piaţă emergentă sub criteriile agenţiei de evaluare FTSE Russell. Bursa locală va atrage astfel atenţia unor investitori de calibru cu active de zeci de miliarde de euro în gestionare.

Birourile nu dispar, tranzacţie record între AFI Europe şi NEPI

În plină pandemie de COVID-19, israelienii de la AFI Europe au reluat discuţiile cu grupul NEPI Rockcastle şi au finalizat tranzacţia anunţată la finalul anului trecut, deal ce a vizat portofoliul de birouri al sud-africanilor. Un acord de o asemenea amploare, cu o valoare de peste 300 mil. euro, parafat în această perioadă, demon­strea­ză că deşi piaţa muncii se schimbă ra­dical pe fondul pandemiei, birourile nu vor dispărea, ci doar se recon­figurează pentru a se adapta noului context.

Lupta pentru supravieţuire a HoReCa, o industrie de 26 mld. lei

Industria HoReCa a fost printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19, eveniment care a şters cu buretele jumătate din încasările hotelurilor, restaurantelor şi barurilor din România. Deşi au fost închişi total sau parţial, jucătorii din domeniu au găsit soluţii să reziste – cei mai mulţi din­tre ei -, pariind fie pe livrări, fie pe te­rase încălzite, fie pe listarea pro­du­selor în retail.

eMAG, vârful de lance al online-ului românesc

Într-un an în care libertatea de mişcare a fost limitată, iar lumea a trebuit să îşi regândească modul în care face shopping, online-ul a devenit pariul principal al jucătorilor din comerţ – indiferent de tipul acestuia. Acest canal de vânzare a atras atenţia companiilor şi cumpărătorilor deopo­tri­vă, astfel că fie că a fost vorba de ali­mente, haine, cosmetice sau electro­cas­nice, shoppingul s-a realizat în multe cazuri preponderent pe internet.

Wirecard şi schimbarea legislaţiei Pilonului II în România

Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România vor ra­porta mai des structura detaliată a investiţiilor. Astfel, pe fondul prăbu­şirii procesatorului de plăţi electronice Wirecard, companie cândva şi în portofoliul celui mai mare fond de pensii private Pilon II din România, Autoritatea de Supra­ve­ghere Finan­ciară (ASF) a decis să îm­bu­nă­tăţească transparenţa fondurilor Pilon II şi să determine administratorii de pensii private să raporteze detaliat deţinerile într-un ritm trimestrial, şi nu se­mestrial, aşa cum s-a practicat până la final de 2020.

Telemunca, cuvântul cheie al pandemiei

Pandemia a forţat mâna angaja­to­rilor şi astfel aproape un sfert din an­ga­jaţii români au ajuns să muncească de acasă în prima jumătate a anului 2020. Mai mult, companiile spun că au în plan să extindă munca de acasă sau tele­munca şi după ce va trece pan­demia, astfel că „noul normal“ ar putea însemna munca de la masa din bucă­tărie sau din sufragerie.

Seceta a redus cu 40% producţia de cereale

România ar putea înregistra în acest an o reducere a producţiei de ce­re­ale până la 18 milioane de tone, arată datele de la Comisia Europea­nă, sub recolta din 2015, an în care seceta se­veră din perioada aprilie – septembrie a făcut ca producţia ţării să fie de 19,3 mi­lioane de tone. În ultimii zece ani, doar în 2012, un an extrem de afectat de acest fenomen meteorolo­gic, pro­duc­ţia a fost mai mică decât în anul pandemiei de COVID-19, fiind de numai 12,8 mi­lioane de tone.

Bursa devine sursă de finanţare pentru antreprenori

În 2020, Agroserv Măriuţa, com­pa­nia care deţine brandul Lăptăria cu Cai­mac, a ajuns la Bursa de la Bu­cureşti şi a înregistrat o emisiune de obligaţiuni de 14,6 mil. lei, echiva­lentul a 3 milioane de euro, pentru investiţii. Din octombrie 2020 şi compania Holde Agri Invest, ce are aproape 10.000 de hectare de teren şi a realizat deja investiţii de aproxi­mativ 10 mil. euro în primii trei ani de activitate, este printre jucătorii de la Bursă. Tot în acest an a ajuns la Bursă şi Norofert Group, principalul produ­cător român de îngrăşăminte organice. De altfel, antreprenorul Horia Cardoş, proprietarul Agroland, cea mai extinsă re­ţea de magazine agricole din Româ­nia, a spus că vrea să strângă în pe­rioa­da următoare, de la investitorii de la BVB, circa 8 mil. lei, iar ulterior să listeze acţiunile pe Sistemul Multila­te­ral de Tranzac­ţionare al BVB.

Granturi şi programe de sprijin pentru business şi populaţie

2020 a adus în premieră un mo­ratoriu public de amânare a ratelor la credite, în contextul crizei corona­vi­ru­sului. Au apărut şi programe guver­na­mentale pentru stimularea credită­rii, de tipul IMM Invest sau Noua casă. Au urmat granturile de 2.000 de euro pentru microîntre­prin­deri, dar şi pro­gra­mele cu sume mai mari disponibile pentru IMM-uri, care însă nu au reuşit să acopere toate sec­toarele din busi­ness lovite de criza coronavirusului.

Adio vacanţe!

Last-minute a fost conceptul-cheie în materie de concedii în 2020, un an în care schimbările şi limitările s-au im­pus de la o zi la alta, în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice. Agenţiile de turism spun că scăderile ajung până la 80% faţă de anul trecut în ceea ce priveşte rezervările vacanţelor. Piaţa agenţiilor de turism şi a transporta­torilor aerieni este una dintre cele mai lovite trei sectoare din economie în 2020.

Alegerile parlamentare şi locale

Anul 2020 a fost marcat de mai multe sesiuni de alegeri, iar în de­cembrie românii şi-au ales reprezen­tanţii din parlament. Un nou guvern, cu Florin Cîţu prim-ministru desem­nat, se instalează la Palatul Victoria într-un moment marcat de incerti­tu­dine, cu multe semne de întrebare atât în ceea ce priveşte indicatorii econo­mici, cât mai ales resursele de sănătate.

sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).