ianuarie 26, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

ALERTĂ – Deşi cazurile noi de COVID-19 scad, la ATI e record de pacienţi. 199 de persoane infectate cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore

0 0
3 min read
0 0
Read Time:3 Minute, 30 Second

Deşi numărul de cazuri noi de COVID-19 scade de la o zi la alta, concomitent cu scăderea numărului de teste prelucrate, tot mai mulţi pacienţi ajung la terapie intensivă. De asemenea, numărul deceselor zilnice se menţine la un nivel ridicat.

Până astăzi, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438. Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.122.192 de teste. Dintre acestea, 14.588 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.037 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 37 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 decembrie.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 10020 63 4,97
2. Arad 11374 87 5,16
3. Argeș 14110 279 5,25
4. Bacău 13149 91 2,75
5. Bihor 14174 108 3,93
6. Bistrița-Năsăud 5842 56 3,17
7. Botoșani 6214 74 2,48
8. Brașov 19232 184 5,96
9. Brăila 5752 57 3,31
10. Buzău 6601 29 2,39
11. Caraș-Severin 4862 39 2,75
12. Călărași 4458 63 3,45
13. Cluj 21905 184 6,2
14. Constanța 17543 312 7,48
15. Covasna 4207 13 2,45
16. Dâmbovița 11499 64 3,34
17. Dolj 12308 76 3,02
18. Galați 10555 164 3,08
19. Giurgiu 4119 21 2,8
20. Gorj 4376 28 1,42
21. Harghita 4686 27 1,42
22. Hunedoara 8901 62 3,71
23. Ialomița 4733 44 3,83
24. Iași 20282 127 3,27
25. Ilfov 15704 284 6,91
26. Maramureș 8648 43 2,68
27. Mehedinți 4000 34 2,76
28. Mureș 12143 74 4,68
29. Neamț 9395 39 1,93
30. Olt 7436 43 1,71
31. Prahova 19352 93 4,1
32. Satu Mare 5636 59 4,15
33. Sălaj 5551 17 3,12
34. Sibiu 14182 120 6,47
35. Suceava 13181 86 1,96
36. Teleorman 5574 19 2,47
37. Timiș 19177 105 4,32
38. Tulcea 3755 44 3,75
39. Vaslui 7807 100 2,22
40. Vâlcea 8064 23 2,9
41. Vrancea 5521 52 1,66
42. Mun. București 68347 808 6,2
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5259 -23  
TOTAL 479.634 4.272  

sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).