Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial al României, a informat Grupul de Comunicare Strategică, potrivit Agerpres.
Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.
În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
* confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
* interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
* suspendarea temporară a activităţii;
* desfiinţarea unor lucrări;
* refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei